170 de kilometri de drumuri modernizate pentru atragere turiștilor. Consiliul Județean Hunedoara și-a propus să modernizeze peste 170 de kilometri de drumuri județene. Astfel, autoritățile vor să promoveze infrastructura turistică, dar și cea economică. Deocamdată se așteaptă ca Ministerul Dezvoltării Regionale să aloce fondurile necesare pentru acest proiect în care sunt incluse 10 drumuri județene. Cele 10 drumuri formează o rețea care include 40 de obiective turistice.

Potrivit proiectelor, principalele lucrări necesare sunt reparații la îmbrăcămintea rutieră, desfundări, decolmatări de șanțuri, rigole, podețe existente, redimensionare sistem de colectare și scurgere a apelor pluviale, curățarea vegetației din zona drumului, refacerea acostamentelor, refacerea semnalizării rutiere și a sistemelor de protecție și siguranță a drumului, așternerea unui strat sau două de mixtura asfaltică în funcție de măsurătorile de capacitate portantă, dar și reabilitare poduri. Executarea lucrărilor a fost prevăzută pe un plan multianual, în termen de trei ani după aprobarea finanțării, valoarea estimată pentru realizarea obiectivului de investiții fiind de 195.276.000 lei.

 

Articolul precedentUn cămin cultural ar putea fi reinclus în circuit
Articolul următorHunedorean amendat pentru că a adus injurii, pe Facebook, Poliţiei Locale