Luna iunie se va caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, însă valorile termice vor urca deseori, în perioadele calde, la peste 30 de grade Celsius, conform caracterizării climatice a lunii iunie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În perioadele ploioase, aversele pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare într-un interval scurt, de numai câteva ore, potrivit progonozei.

„Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, ce aduce un aflux de aer umed oceanic, care la contactul cu aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre, determină, uneori, precipitaţii deosebit de abundente”, susţin meteorologii.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2020) depăşeşte 20 de grade Celsius, în Câmpia Română, vestul Banatului şi în zonele joase din Dobrogea.

Valori medii între 18 şi 20 de grade Celsius sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Mureşului, Podişului Moldovei şi zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea şi Muntenia. În restul teritoriului, cu excepţia zonelor montane, temperaturile medii lunare se menţin între 16 şi 18 grade Celsius.

În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 8 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 6 şi 8 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 metri altitudine) se înregistrează temperaturi sub 6 grade Celsius.

Articolul precedentÎncep înscrierile pentru Evaluarea naţională. Absolvenții de clasa a VIII-a sunt înscriși automat de către școli
Articolul următorPod feroviar nou peste Mureș pe linia Arad – Deva