Aviz voluntarilor, amatori de drumeții pe creste montane spectaculoase. Între 15 și 18 august, se organizează o acțiune de remarcare a unei porțiuni din traseul de creastă al Munților Retezat.

„Dacă vrei să descoperi peisaje de o frumusețe rară, creste montane semețe și lacuri de munte în care se oglidenște cerul, atunci te așteptăm alături de noi (…). Nopțile le vom petrece sub clar de lună, la cort, în zona Refugiului Stâna de Râu, iar în timpul zilei vom străbate creste montane spectaculoase. Fiind vorba de câteva zile la cort la altitudine, echipamentul de munte înalt este obligatoriu. Subliniem acest lucru pentru persoanele novice în drumețiile montane care doresc să ni se alăture și care vor să descopere ce înseamnă munții înalți alături de Serviciul de Voluntariat Montan. Accesul se face prin localitățile Pui și Hobița (jud. Hunedoara) până la Stâna de Râu”, spun cei de la Serviciul de Voluntariat Montan, organizatori ai acțiunii.
Acțiunea este realizată în parteneriat cu Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara, Administrația Parcului Național Retezat și Asociația de Turism Retezat. Doritorii pot lua legătura telefonic cu organizatorii la numărul 0726.344.344.

Situat pe teritoriul județului Hunedoara, Parcul Național Retezat este primul parc național din România. Masivul Retezat mai este supranumit și “Tărâmul fermecat cu ochi albaștri” datorită celor peste 80 de lacuri glaciare ce se regăsesc pe teritoriul acestuia.

Articolul precedentRMN nou la spitalul județean din Deva, probabil, din toamnă
Articolul următorCirca 40 de noi locuri de parcare în Deva