Valul de căldură va afecta România până la începutul săptămânii viitoare. Mai multe județe, inclusiv sudul județului Caraș-Severin, intră astăzi sub cod portocaliu de caniculă.

Astăzi și mâine disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade Celsius.

Totodată, până sâmbătă, este în vigoare un cod galben de caniculă, în cea mai mare parte a țării, inclusiv în Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Bihor.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, în timp ce noaptea, local, valorile termice nu vor coborî sub 20 de grade.

Articolul precedentRestricții de trafic pentru autovehiculele de mare tonaj, până sâmbătă, în aproape toată țara!
Articolul următorCulisele Statului paralel. România, furată ca în codru. Cum s-a ajuns la dezastrul de la Termocentrala Mintia