Medicii de familie trag un semnal de alarmă în legătură cu vaccinarea copiilor în România. Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie din cauză că nu funcționează noul Registru Electronic Naţional de Vaccinare, organizat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Mai mulți medici de familie se plâng că nu pot înregistra vaccinările făcute deja, de la începutul lunii iulie, din motive tehnice ce aparțin INSP, susțin aceștia.

Societatea Naţională De Medicină Familiei (SNMF) atrage atenția asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie odată cu transferul datelor și punerea în funcțiune a noului Registru Electronic Național de Vaccinare (RENV).

RENV este controlat de INSP. Astfel, potrivit regulamentului INSP, fiecare medic vaccinator va primi un Nume de utilizator si o parola pe care le va folosi pentru a lucra in aplicatie. Pentru a ajunge in pagina de login, trebuie accesata adresa www.insp.gov.ro . Din pagina INSP se va da click pe linkul Registrul Electronic National de Vaccinari (RENV), se arată în instrucțiunile date de INSP, pentru linkul https://renv.ro/renv/login.php

Problema o constituie imposibilitatea de a introduce în sistem vaccinurile efectuate curent și faptul că nu s-a preluat în unele cazuri istoricul vaccinal al copiilor.

În data de 01.07.2022 a fost închis RENV copii, cel în care se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor, începând cu cele făcute în maternitate. Conform HG 697/2022, începând cu dată de 01.07.2022, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate în noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID 19.

SNMF a salutat ideea de unificare a celor două registre dar problemele au apărut în momentul în care acest demers a fost pus în practică. Medici de familie au constatat cu această ocazie că a dispărut istoricul de vaccinare pentru foarte mulți copii, istoric care există în RENV copii, și că nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le efectuează în cabinet în lipsa acestui istoric.

Imposibilitatea de a înregistra vaccinul administrat unui copil duce la lipsa dovezii oficiale că acel vaccin a fost efectuat. Practic, din perspectiva autorităților, un copil care nu are un vaccinul înregistrat nu este vaccinat.

Pe de altă parte, dacă oficial un medic nu poate înregistra un vaccin, nu poate justifică în fața autorităților că a folosit respecivul vaccin, rămâne cu el pe stoc și nu mai poate solicită alte doze de vaccin.

Medicii de familie se află acum în situația de a nu putea derula campaniile de imunizare, iar vaccinările făcute în această ultimă săptămână riscă să conțînă erori de înregistrare.

De o săptămână transmitem mesaje autoritățior dar ne lovim de un zid. Refuză să recunoască deficiențele existente și să facă demersuri pentru a le corectă. Ni se cere să reintroducem în sistem istoricul vaccinal al copiilor, vaccin-cu-vaccin doar pentru că nu au reușit să unifice informatic bazele de date existente.

Luptăm de ani de zile să creștem rată de vaccinare în rândul copiilor cu vaccinurile obligatorii din Programul Național de Imunizare dar am ajuns acum să fim blocați prin astfel de decizii administrative!

Asigurăm pe acestă cale părinții că vom depune toate eforturile pentru a putea să ne derulăm activitatea de vaccinare a copiilor și pentru a determina autoritățile să facă demersurile necesare pentru recuperarea bazelor de date cu istoricul vaccinal al copiilor și de a face RENV funcțional”, a transmis Societatea Națională de Medicină Familiei (SNMF) într-un comunicat de presă.

Articolul precedentInflația a explodat în iunie și a ajuns la 15,1% – Date îngrijorătoare publicate de Institutul Național de Statistică
Articolul următorSe anulează licitația de vânzare a termocentralei Mintia