Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, ce era căutat de autoritățile judiciare din Italia, a fost prins la Hunedoara. Polițiștii spun că, pe numele acestuia exista un mandat european de arestare.

Hunedoreanul a fost depistat în timpul unei acțiuni a polițiștilor de la „Investigații Criminale”. Potrivit oamenilor legii, bărbatul este cercetat de autoritățile judiciare din Italia pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt din incinta unei societăți comercială, faptă comisă în cursul anului 2016.

Bărbatul a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, care au emis, pe numele său, ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara şi urmează a fi prezentat Curții de Apel Alba-Iulia, pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Articolul precedentFOTO: Cum va arăta blocul ANL din Lupeni
Articolul următorUn bărbat din Hunedoara, reținut pe aeroportul din Craiova