Un turist în vârstă de 65 de ani a murit, după ce a căzut din telescaunul din Staţiunea Parâng.  Martorii spun că bărbatul se urcase băut în telescaun şi, în momentul în care a ajuns la staţia intermediară, a ridicat prea repede bara de protecţie, s-a dezechilibrat şi a căzut.

Potrivit medicilor chemați la fața locului, victima a căzut în gol mai mulţi metri şi s-a accidentat grav la cap şi picioare. 

Salvamontiştii i-au acordat primul ajutor, apoi bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, acolo unde a fost declarat decesul.

“Ca urmare a accidentului cu consecințe tragice produs duminică, 15 august 2021, în stațiunea Parâng, unde un bărbat a căzut din telescaun, iar ulterior a decedat, am dispus constituirea unei comisii interne care să cerceteze cauzele care au dus la producerea tragicului eveniment. Dorim să aflăm ce anume s-a întâmplat și cum s-a ajuns la producerea acestei tragedii în urma căreia un bărbat și-a pierdut viața. Totodată, colaborăm îndeaproape cu organele statului, care cercetează acest grav accident. Sunt alături de familia greu încercată și îmi exprim profundul regret pentru pierderea suferită”a transmis Tiberiu Iacob -Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Sursa foto: Facebook / Tiberiu Iacob-Ridzi

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentBilanț coronavirus 16 august: 286 de cazuri noi, 5 decese
Articolul următorCulisele statului paralel | Cum s-a făcut țăndări fabrica de geamuri Buzău. Electricitatea companiei, căpușată pentru Bitcoin