Emil Rîşteiu (foto), primarul PSD al oraşului Simeria, conduce, de ieri, organizaţia judeţeană din Hunedoara a Pro România. Situaţia este oarecum bizară şi mai puţin întâlnită în politica românească având în vedere faptul că acesta este încă membru al partidului aflat la guvernare, formaţiune politică din care a anunţat că nu îşi va da demisia deoarece acest lucru ar însemna să îşi piardă funcţia de edil şef.

„Bomba” a fost aruncată ieri, când s-a aflat că primarul pesedist al oraşului Simeria va coordona organizaţia de la nivelul judeţului Hunedoara a partidului fostului premier Victor Ponta, Pro România. Zvonul că a fost numit coordonatorul unic al Pro România Hunedoara a fost confirmat de Emil Rîşteiu.

Cu un picior în PSD şi cu celălalt în Pro România

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Emil Rîşteiu a făcut public faptul că se dă de partea celor de la Pro România, „cochetând” cu această formaţiune politică aflată în opoziţie. El a precizat, însă, că nu va pleca din rândul social-democraţilor. Şi asta pentru că, acest lucru ar însemna să îşi piardă mandatul de primar al oraşului Simeria, pe care îl deţine din 2012. A demisionat, în schimb, atunci din PSD, consilierul său personal, Dacian Ciodaru, care a renunţat şi la funcţia pe care o deţinea în legislativul judeţean pentru a se alătura aceluiaşi proiect politic, Pro România. Între timp, pesediştii hunedoreni au mai pierdut un alt consilier judeţean, pe Ion Hojda, care, la rândul său, a părăsit acest partid, precum şi pe Costel Postolache, fost președinte executiv al PSD Petroșani.

Până când decizia să devină oficială, partidul fostului premier Victor Ponta era coordonat, la nivelul judeţului Hunedoara, de trei lideri. Este vorba despre Dorin Gligor, Răzvan Mareş şi Marius Sanfirişca.

Emil Rîşteiu a precizat că va face mai multe declaraţii, pe această temă, în cursul zilei de astăzi.

Pe aceeaşi temă:

Lovitură pentru PSD Hunedoara. Un consilier județean și-a dat demisia, iar un primar și-a anunțat afinitatea pentru un alt partid

Articolul precedentSesiune pentru mărirea notelor, la Universitatea din Petroșani
Articolul următorFOTO: Cum arată Sarmisegetusa Regia sub o mantie albă de zăpadă