Vizitatorii care trec, luna aceasta, pragul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din municipiul Deva au ocazia să vadă un document al Unirii.

Este vorba despre un document original din comuna Ludeşti, actualmente satul Ludeşti, comuna Orăştioara de Sus, din judeţul Hunedoara, prin care se exprimă dorinţa unirii cu Regatul României, la data de 16/29 noiembrie 1918.

Documentul face parte din patrimoniul muzeului devean, aflându-se în colecţiile Secţiei de Istorie şi Artă ale instituţiei, şi este prezentat în cadrul tradiţionale acţiuni organizată de MCDR Deva, intitulată „Exponatul lunii”. Acesta poate fi admirat într-un spaţiu special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia, până la finele lui noiembrie.

Articolul precedentSe fac angajări la Jandarmerie. Ce posturi scoate la concurs IJJ Hunedoara?
Articolul următorUn hunedorean ce era căutat pentru omor, prins de poliţişti