O groapă de gunoi de la Uricani va fi închisă definitiv. Consiliul Județean Hunedoara a adoptat, în ședința extraordinară care a avut loc miercuri, 19 septembrie, două hotărâri care vizează închiderea depozitului neconform de deșeuri menajere din orașul Uricani.

De precizat este faptul că groapa de gunoi funcționa pe terenul unei persoane fizice. Astfel, pentru a putea fi posibilă închiderea gropii de gunoi a fost nevoie ca CJ Hunedoara să încheie un acord cu persoana respectivă.

În cadrul acestui proiect vor fi executate lucrări pentru etanșarea suprafeței depozitului de deșeuri nepericuloase, realizarea unui strat de egalizare din deșeuri provenite din demolări cu o grosime de 0,5 m, lucrări de amenajare (geocompozit, vegetație rezistentă la eroziune, degazarea corpului depozitului, lucrări de drenare, etc.). Studiul de fezabilitate inițial avea prevăzută o etapă intermediară (acoperire temporară) înaintea închiderii finale dar, având în vedere faptul că depozitarea a fost sistată în 2009, timpul de tasare a fost suficient astfel încât să nu mai fie necesară.

Groapa de gunoi de la Uricani funcționează pe terenul unei persoane fizice, iar România riscă să intre în procedură de infrigement din cauza neînchiderii acestei locații și nu numai. Depozitul neconform de deșeuri menajere din Uricani a rămas neînchis la finalizarea proiectului SMID Hunedoara, deoarece nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate pentru a fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, mai precis nu a fost îndeplinită condiția de eligibilitate referitoare la proprietatea publică asupra terenului pe amplasamentul căruia se află depozitul.

Valoarea totală a investiției este de 3,27 milioane de lei (fără TVA), iar durata de realizare este de 12 luni.

 

Articolul precedentPaznic al unui supermarket din Deva, bătut. Agresorul are 19 ani și a fost reținut de polițiști
Articolul următorAsociaţia „Pro Infrastructură”, scrisoare deschisă către premierul Viorica Dăncilă. „Deschideţi cei 21 de kilometri de autostradă!”