Mai multe spaţii, între care camera samtartăului şi ultimul nivel al Turnului Alb, precum şi o frescă importantă, vor putea fi văzute, în curând, de turişti la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Noile obiective din cadrul castelului vor fi deschise pentru public în urma procesului de restaurare-conservare care se desfăşoară cu ajutorul unei finanţări europene în valoare de 5 milioane de euro.

Potrivit Primăriei Hunedoara, lucrările de restaurare a Turnului Alb sunt foarte aproape de finalizare, ceea ce va permite accesul la ultimul nivel al turnului, lucru imposibil până acum.

“De asemenea, este finalizată restaurarea celei de-a treia încăperi de la parterul Aripii Bethlen – Camera samtartăului, un fel de administrator care îşi avea reşedinţa în Castel, în sec al XVIII-lea. Este finalizată şi restaurarea uneia dintre principalele încăperi de la etajul Palatului Administrativ, spaţiu în care va fi reamplasată expoziţia etnografică a obiectivului turistic”, anunță Primăria Hunedoara.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentInteresele economice ascunse ale Austriei în România – 7.500 de companii cu capital austriac activează în România
Articolul următorAproape 12.000 de țigarete descoperite într-o mașină