Primăria Hunedoarei monitorizează  periodic  toate șantierele deschise pe raza municipiului , iar astăzi, joi -15 septembrie 2022, de la prima oră reprezentanții acesteia, însoțit echipa tehnică a primăriei Hunedoara, împreună cu primarul municipiului, Dan Bobouțanu, au mers pe numeroase șantiere, lista fiind deschisă de o stradă ce va deveni în scurt timp, șantier. Este vorba despre strada Principală din Hășdat, pentru care luna aceasta a fost semnat contractul de execuție a asfaltării și care se alătură altora care au fost asfaltate în Hășdat. Tot această stradă va beneficia în scurt timp și de o altă investiție-surpriză pentru cei mici.

Celelalte șantiere vizitate  sunt:
– Scoala Gimnaziala Nr. 2 Hunedoara, unde lucrările de reabilitare ale fațadelor și ale acoperișului sunt în fază avansată. Aici, în scurt timp, vom extinde șantierul și în curtea școlii care va urma a fi asfaltată.
– Grădinița de pe strada Ștrandului, zona Păltiniș, a intrat anul acesta în modernizare astfel că cei mici vor fi așteptați anul viitor într-o clădire reabilitată și eficientizată energetic.
– în culori încântătoare este vopsit și exteriorul Grădiniței de pe strada Trandafirilor, din Micro 7, unde lucrările de reabilitare, modernizare și eficientizare energetică sunt în toi. Și această grădiniță, ca toate instituțiile de învățământ reabilitate din municipiul nostru, va avea acoperiș nou, tâmplărie PVC , izolație termică exterioară, instalații electrice și sanitare, dar și mobilier nou. Nu uităm însă nici de curțile acestor clădiri care vor fi modernizate pentru asigurarea locului de joacă exterior. Acestor lucrări li
se vor adăuga și realizarea de parcări auto pentru cadrele didactice.
– primarul municipiului Hunedoara a vizitat și Școala Gimnazială Nr 1 precum și noul loc de joacă alăturat acestei școli din micro 7 care va fi inaugurat în scurt timp.
– lucrările la Pietonala CORA Hunedoara sunt în grafic, astăzi muncitorii acestui șantier turnând asfalt la noua pistă de biciclete.
– după amiaza,  ultimul șantier al zilei, La Trepte, zona scărilor de la Poliție, o zonă pietonală plină de verdeață, frumoasă în orice anotimp.
Î

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentANPC lansează LISTA RUȘINI. Numele firmelor amendate, făcute publice
Articolul următorHunedoara, sub cod portocaliul și galben de ploi