“Târgul de Iarnă” de la Deva se deschide pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României”. La ca și în anii trecuți, acesta este amenajat pe platoul din Piața Unirii, în imediata apropiere a sediului primăriei.

Evenimentul va reuni zeci de expozanţi, din diferite zone ale ţării, care vor fi prezenţi, zilnic, între orele 10:00 și 22:00, în centrul istoric al Devei, pentru a oferi vizitatorilor produse specifice sărbătorilor de iarnă – preparate din carne şi lapte, vinuri, produse de patiserie, siropuri şi dulceţuri, cadouri, ornamente şi decoraţiuni, produse handmade, jucării şi bijuterii. „Târgul de Iarnă 2019” va include şi o zonă gastronomică, unde vizitatorii vor putea degusta preparate tradiţionale calde, dulciuri, ceai şi vin fiert cu scorţişoară. Și pentru copii sunt pregătite diverse atracții printre care se numără Căsuța lui Moș Crăciun, unde cei mici vor putea depune scrisorile către moșul aducător de daruri. Pe toată durata evenimentului, organizatorii vor oferi devenilor şi turiştilor o mulţime de alte surprize.

Întreaga zonă în care se desfăşoară Târgul de Iarnă 2019” va fi iluminată într-un mod inedit, centrul Devei transformându-se astfel într-un loc de poveste din care nu va lipsi bradul de Crăciun. Atmosfera feerică va fi întregită de cântece de iarnă. Pe scena din Piaţa Unirii vor avea loc, în fiecare weekend din luna decembrie, concerte de muzică uşoară şi folclor, susţinute de solişti şi ansambluri cunoscute. Invitat special al evenimentului, în primul weekend al „Târgului de Iarnă 2019”, este Mihai Trăistariu. În zilele de 18 şi 19 decembrie 2019, de la ora 18:00, vizitatorii târgului sunt așteptați la “Balul de Crăciun”, organizat în Piața Unirii, de elevi ai Colegiului Naţional „Decebal” din Deva.

„Târgul de Iarnă 2019” este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva și va rămâne deschis până în ultima zi a acestui an, respectiv până pe 31 decembrie 2019.

PROGRAMUL COMPLET AL CONCERTELOR

SÂMBĂTĂ, 7 DECEMBRIE 2019, ORA 17:30

-Concert susţinut de: trupele Blazer și Quas, Grupul de colindători de la Biserica ”Sfânta Treime” Deva, Roxana Olşanschi şi invitaţii săi

-Recital Mihai Trăstariu.

DUMINICĂ, 8 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Spectacol folcloric susţinut de: Colindătorii din Feregi, Ana Almăşana Ciontea şi Grupul folcloric „Florile Dorului” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Valentin Crainic şi Grupul vocal „Dor Zărăndean”, Ansamblul „Românaşul” al Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” Deva şi Dubaşii din Pojoga.

SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Concert susţinut de: trupa Vremuri, Fomaţia Gentis, Florin Mureşan şi grupul de colindători al Școlii Populare de Artă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, trupele Topaz şi Play It Band.

DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Spectacol folcloric susţinut de: Adrian Petcu, Ansamblul folcloric „Opincuţa” din Chişinău, Ansamblul folcloric Şoimuşiana, Violeta Deminescu Jurca şi Grupul folcloric „Ziene Sânziene” şi Dubaşii din Brănişca.

SÂMBĂTĂ, 21 DECEMBRIE 2019, ORA 17:30

-Concert susţinut de: Corala „Armonia” din Cluj-Napoca, Lorand, Mădălina Boroneanţ, Cătălin Stepa, Gino&Band și Formația ”Armonii”.

DUMINICĂ, 22 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Spectacol folcloric susţinut de: Dubaşii Zărăndeni, Formația Dragas, Cristina Drăgulescu și Cosmin Gheban, Ovidiu Pâs, Lavinia Zselnyan, Ansamblul „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Elena Evsei, Mihai Petreuş, Lia Ciobanu, Bianca Sârb, Eugen Pistol, Lorena Cheregi, Anca Gabor şi Letiţia Mihuţiu.

SÂMBĂTĂ, 28 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Concert susţinut de: trupa Old Band, Gabriel Cîndea, trupa DevOrchestra şi trupa Good Day.

DUMINICĂ, 29 DECEMBRIE 2019, ORA 18:00

-Spectacol folcloric susţinut de: Gabi Nicolae şi formaţia, Marius Trif, Andrada şi Marinică Paul, Eva şi Gianina Vlad alături de formaţia „Germisara” şi Ansamblul folcloric „Mureşul” Ilia.

Prezentatori: Cristina Ursu și Ioana Popescu.

Articolul precedentSens giratoriu în cea mai periculoasă intersecție de pe DN 66
Articolul următorRestricții de circulație pentru desfășurarea „Zilei Naționale” și a „Târgului de Iarnă”