Sute de demisii și pensionări au fost anunțate în Poliție și în sistemul penitenciar după ce oamenii au aflat că s-ar discuta un proiect de ordonanța care ar majora vârsta de pensionare. Sindicaliștii din penitenciare susțin că riscă să rămână fără angajați în închisori și cer să afle cine a făcut public proiectul de ordonanță.

 

Sindicaliştii din penitenciare susţin că ”mii de angajaţi din Poliţie, Armată şi din penitenciare, precum şi zeci de magistraţi au depus cereri de încetare a raporturilor de serviciu prin pensionare sau demisie” ca urmare a apariției în spaţiul public a apărut un proiect de ordonanţă de urgenţă ”care ar afecta în sens negativ condiţiile de pensionare” ale salariaţilor acestor structuri, potrivit news.ro.

 

Într-un comunicat dat publicităţii, marţi, de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor califică apariția informației în spațiul public drept ”o formă de terorism informaţional” şi că situaţia creată ”a condus la slăbirea siguranţei şi apărării cetăţenilor şi la scăderea calităţii actului de justiţie”
 
Prin urmare, sindicaliştii din penitenciare cer preşedintelui ţării şi directorului Serviciului Român de Informaţii să ia măsuri, în primul rând prin identificarera persoanele care au diseminat în spaţiul public proiectul de ordonanţă de urgenţă și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, întrucât acest demers reprezintă un atentat la apărarea ţării şi la siguranţa naţională”.
Articolul precedentPensiile speciale ale foștilor aleși îi costă pe români 11,5 milioane de euro anul viitor – REVOLTĂTOR
Articolul următorAu înflorit copacii a 2-a oară, din cauza temperaturilor de vară. Fermierii sunt îngrijorați