Peste trei sute de expozanți participă la ediția de primăvară a Târgului de Turism al Romaniei, eveniment ce se desfăşoară până duminică, 24 februarie, la Complexul Romexpo, de la Bucureşti.
Standul judeţului Hunedoara a atras câteva mii de vizitatori încă din prima zi a evenimentului.
Județul Hunedoara, aflat la această importantă manifestare, a captivat atenția pasionaților de călătorii prin prezentarea unor variante de trasee turistice cu o durată de minimum şapte zile în județ.

Prezența Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, aparținând Centrului de Cultură și Artă Hunedoara, a animat atmosfera din standul judeţului Hunedoara.
Printre vizitatori standului judeţui Hunedoara s-a aflat şi ministrului Turismului, Bogdan Trif, și campionul mondial la box, Mihai Leu.