Casa de Cultură din Hunedoara a reprezentat pentru decenii la rând principalul loc al evenimentelor culturale din oraș, iar astăzi după ample lucrări de restaurare, conservare, reamenajare şi modernizare derulate în ultimii doi ani, clădirea-simbol din centrul orașului a reintrat în viaţa culturală şi socială
 
A fost închisă, în decembrie 2015, deoarece nu deţinea aviz de securitate la incendiu. Clădirea fusese deja supusă unei serii de intervenţii (la exterior – în perioada 2005 – 2007, respectiv la interior, în perioada 2011 – 2012). Calitatea lucrărilor lăsa însă mult de dorit.
Actuala administraţie locală a Hunedoarei a încheiat un nou parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara, instituţie care a susţinut o reabilitare completă şi coerentă a Casei de Cultură.
 
Lucrările au început în ultima parte a anului 2020.
 
Au fost refăcute instalaţiile de siguranţă la incendiu, cele de climatizare şi ventilare, sonorizarea şi mecanica scenei, finisajele interioare şi exterioare.
De asemenea, au fost înlocuite scaunele din “Sala mare”, ferestrele şi uşile interioare din întreaga clădire, s-au modernizat birourile şi grupurile sanitare şi au fost revizuite instalaţiile electrice şi de iluminat.
 
Investiţia totală pentru reabilitarea uneia dintre cele mai importante clădiri publice a municipiului Hunedoara s-a ridicat la peste 16 milioane lei (14.140.000 lei – din bugetul Consiliului Judeţean, 2.202.831 lei – din bugetul local).
 
Casa de Cultură din municipiul Hunedoara a fost construită în anii ’50. De-a lungul anilor multe nume mari au urcat pe scena lăcaşului cultural al oraşului în piese de teatru, spectacole de revistă, concerte sau recitaluri.
 
Acelaşi edificiu a fost “cartierul general” pentru multe dintre activităţile culturale ale oraşului; muzică, dans, poezie sau chiar pictură.
 
„A fost o sală plină şi la cel de-al doilea spectacol al serii. Le mulţumim tuturor celor care au făcut posibil, într-un interval atât de scurt, repetarea spectacolului în aceeaşi seară. Ne dorim să avem cât mai multe seri ca aceasta, la Casa de Cultură din Hunedoara. Felicitări tuturor: artiştilor, organizatorilor şi, mai ales, publicului care s-a dovedit a fi unul excepţional”, transmit reprezentantii Primariei Hunedoara.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentPrimele succese ale anului pentru atleții de la CSM Deva
Articolul următorANAF, cu ochii pe anumite categorii de români. Cum vrea Fiscul să descopere nereguli