Capcane în asfalt pe Drumul Naţional (DN) 7, la ieşirea din municipiul Deva înspre Mintia. Şoseaua este plină de gropi, spre marea nemulţumire a şoferilor care tranzitează zona.
Şoferii atrag atenţia asupra gropilor „răsărite” în asfalt şi care, cu greu, pot fi evitate. Pe lângă faptul că se strică maşinile sunt toate şansele ca, din cauza acestor cratere, să se producă şi evenimente rutiere.
Un şofer a păţit-o în zona cunoscută de localnici sub denumirea „Izvorul Decebal”. „Această groapă capcană se află la ieşirea din Deva, (…) face victime (ca cea din imagine) zilnic. Nu interesează pe nimeni!”, este mesajul publicat de conducătorul auto pe reţeaua de socializare, însoţit şi de două fotografii cu groapa periculoasă şi roata stricată.
La vederea imaginilor, alţi conducători auto au povestit că au avut de suferit de pe urma gropilor din asfalt. „Şi noi am păţit-o în aceeaşi zonă. Am făcut două pene la distanţă de câţiva zeci de metri. Eram în trecere prin Deva! Noroc că, fiind zona mea natală, ne-au sărit neamurile şi prietenii în ajutor. Era trecut de ora 22:00”, a comentat cineva. „Pentru asta trebuie să plătim rovinietă?! Ruşine!”, a scris, la rândul său, altcineva.
Drumarii promit că vor astupa găurile din asfalt. Ei spun că au mai reparat gropile, dar că acestea tot reapar din cauza traficului intens de pe această şosea.
DN 7 este unul dintre cele mai circulate drumuri din ţară. Numărul autovehiculelor care tranzitează, la fiecare 24 de ore, acest drum naţional depăşeşte 20.000.