O nouă ediţie a paradei biciclistelor „SkirtBike”, a şaptea, va avea loc astăzi, 14 septembrie, la Deva. Manifestarea va debuta la ora 17:00, în Parcul Cetăţii din oraş. Doamnele şi domnişoarele pe bicicletă, îmbrăcate în ţinute care mai de care mai elegante, vor putea fi admirate pe străzile din centrul municipiului.

De data aceasta, marşul biciclistic urban se va desfăşura cu tema „Neon”. „ Anul acesta, ne-am propus sa colorăm oraşul, cum nu am mai făcut-o până acum, îmbrăcate şi accesorizate în culori neon, răspândind bucurie şi buna dispoziţie celor care vor avea posibilitatea să ne admire pe străzile oraşului”, spune Ramona Miţă, organizatoarea evenimentului.

Parada biciclistelor, care va începe la ora 17:45, se va desfăşura pe următorul traseu: Parcul Cetăţii (intrare)- strada Avram Iancu- B-dul Decebal (până la sensul giratoriu din Dorobanţi)B-dul 22 Decembrie- Bld. 1 Decembrie 1918- Str. 1 Decembrie 1918 (până la intrarea în Parcul Cetăţii). Evenimentul cuprinde şi numeroase premii oferite atât la tombolă, cât şi pentru felul în care participantele vor răspunde dress-codului propus de organizatori, în ceea ce priveşte ţinuta aleasă, dar şi decorarea bicicletei, muzica bună (trupa Quas şi copiii de la The Story vor încălzi atmosfera), un moment de flair bartending, oferit de VREvents, candy bar cu dulciuri homemade oferite de Ritual by Ioana Bogdan, vată pe băţ, baloane uriaşe de săpun şi oameni pe picioroange, aduşi de trupa de actori Hocus Pocus Trulala din Sibiu, Photo Corner (Oglinda magică), starter kit pentru primele 120 de participante înscrise şi multe alte surprize.

Inspirat din curentul cycle chic care s-a răspândit rapid din Copenhaga în New York și Tokyo, mișcarea SkirtBike a debutat în 2010 la București ca blog destinat promovarii ciclismului urban pentru femei. SkirtBike este singurul eveniment ciclist din România adresat doamnelor și domnișoarelor iubitoare de frumos, de mișcare, de libertate și de bicicletă şi, totodată, cea mai mare comunitate de acest fel. Doamnele și domnișoarele de toate vârstele sunt invitate să pedaleze în ţinute cât mai chic, cu bicicletele împodobite cu flori și accesorii colorate, cu entuziasm și voie bună. Scopul evenimentului este de a promova ciclismul urban în rândul femeilor și de a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare, iar mersul pe bicicletă este un mod de viaţă echilibrat, plin de naturaleţe, simplitate, feminitate şi atitudine.

Anul acesta, evenimentul este organizat în 20 oraşe din România: Baia Mare, Bacău, Botoşani, Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Arad, Oradea, Tg. Mureş, Alba Iulia, Cluj, Drobeta Turnu Severin, Miercurea Ciuc, Sighetu Marmaţiei, Galaţi, Suceava, Hunedoara şi, bineînţeles, Deva.

Articolul precedentTeatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroșani deschide stagiunea cu o piesă a lui Valeriu Butulescu
Articolul următorFOTO: A sărit cu mașina de pe pod