Sfânta Maria, tradiții și obiceiuri. Pe 8 septembrie, este sărbătorită nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai emblematice şi îndrăgite figuri feminine ale creștinătății. Cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică, aceasta este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi, credincioşii merg la biserică, de dimineaţa, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

Tradiția populară românească cunoaște mai multe legende despre nașterea Fecioarei Maria, însă toate au la baza dorința lui Ioachim, descendent al regelui David si al Anei, urmașă a neamului lui Aaron (părinții Mariei), de a avea un copil. Bătrâni, cu frica si cu credința in Dumnezeu, asupriți si considerați blestemați din cauza ca nu puteau avea un copil, Ioachim si Ana s-au rugat neîncetat lui Dumnezeu sa le dăruiască un copil. Ana a fost binecuvântată de Dumnezeu, îngerul Gavriil înștiințând-l de minunea care va veni. Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru milostenia pe care le-a arătat-o, de la vârsta de 3 ani si pana la 9 ani, fetită ce va purta numele de Maria este dusa la Templu.

În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mică şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.

 

De acum încolo, frigul si ploile se pot instala oricând, pământul își cere dreptul, iar lucrările de toamnă trebuie neapărat sa fie întreprinse. Insectele văzduhului si ale pământului încep sa se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele își încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată în tradiția populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă.

Culegerea fructelor şi a legumelor de toamnă este un prilej de bucurie şi de mândrie dacă există belșug.

 

În multe zone ale ţării se organizează târguri şi iarmaroace, însoțite de voie bună, de cântări şi petreceri câmpenești şi de precupeți isteți, iscusiți în arta negustoritului.

Ca orice sărbătoare care trebuia ținuta si sfințita prin încetarea oricăror treburi gospodărești, în ziua de 8 septembrie sunt interzise activitățile domestice importante.

Ziua care preceda aceasta sărbătoare si cea care urmează sărbătorii, adică zilele de 7 si 9 septembrie, sunt considerate la rândul lor “zile sacre”, în tradiția populară fiind cunoscute sub denumirea de “cercurile Sfintei Marii”.

Pentru că este o zi de sărbătoare, credincioșii obișnuiesc să cinstească memoria celor adormiți, astfel că în această zi se împart diferite alimente.

Există o superstiție potrivit căreia, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria, este foarte bine să se împartă struguri, dar și prune. Se spune că dacă se împart struguri și prune în ziua Nașterii Maicii Domnului, morții se vor putea bucura de roadele toamnei și îi vor veghea pe cei rămași pe pământ.

Din generație în generație s-au transmis mai multe tradiții și superstiții. Astfel, există o listă a lucrurilor pe care credincioșii este bine să le facă pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică. Se spune că în fiecare casă ar trebui aprinsă câte o candelă pentru alungarea tuturor spiritelor rele, dar și în semn de mulțumire pentru Fecioara Maria.

 De Nașterea Maicii Domnului, femeile care nu pot rămâne însărcinate ar trebui să înalțe rugăciunile lor către Fecioara Maria. Se spune că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, astfel că are puterea de a dezlega pântecele, dar și de a le proteja pe femeile însărcinate de boli, astfel încât să aducă pe lume prunci sănătoși. 

Tradiția spune că există mai multe lucruri care nu se fac pe 8 septembrie, în ziua Nașterii Maicii Domnului. Pentru că este o sărbătoare cu cruce roșie, în această zi nu se muncește, nu se spală rufe. Se crede că cei care muncesc în această zi vor avea parte doar de ghinion.

Articolul precedentVreme frumoasă de toamnă în vestul țării
Articolul următorCSC Şelimbăr a fost eliminată din Cupa României