Autostrada A 1 se va închide, începând de luni 10 septembrie, pe tronsonul cuprins între Șoimuș și Simeria. Traficul rutier va fi redirecționat pe DN7. Anunțul a fost făcut de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
„Măsura închiderii circulației pe acest tronson de autostradă a fost luată pentru a se putea executa lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție). Rugăm conducătorii auto să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară”, se arată în comunicatul DRDP Timișoara.
Traficul se va închide pentru o perioadă de două luni.