Începând de astăzi va fi activat Dispeceratul de iarnă pentru drumurile județene din județul Hunedoara.

Conducerea Consiliului Judeţean anunță că toate problemele legate de circulaţie vor să fie preluate non-stop de către un angajat al instituţiei. Președintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, precizează că informațiile vor fi transmise, apoi, firmelor de deszăpezire, pentru a interveni în timp optim, în caz de ninsori.

În paralel, cetăţenii pot afla starea drumurilor de pe pagina de Facebook lansată de CJ Hunedoara, la adresa de facebook, drumurihunedoara, unde vor fi publicate toate informaţiile necesare publicului larg.

De asemenea, toate problemele legate de traficul rutier îngreunat sau blocat din cauza condiţiilor meteo pe timp de iarnă vor putea fi anunţate la numărul de telefon 0737.553.971, care va fi funcţional non-stop.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 114. Partea bună a pandemiei: au fost curățate autobuzele STB, în sfârșit
Articolul următorPSD, negocieri subterane cu USR-PLUS pentru guvernare: Vasile Dîncu visează la funcția de premier