Persoanele disponibilizate în luna iulie din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au primit astăzi, în cont, plăţile compensatorii după concedierea colectivă.

Valoarea unei plăţi compensatorii se ridică la 10.000 de euro, echivalentul în lei, la zi, suma fiind impozitată cu 10%, astfel că unei persoane disponibilizate i-au revenit 44.998 lei, net.

Totodată, astăzi au fost virate salariile tuturor angajaţilor CEH, precum şi prima de Ziua Minerului, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă.

Un număr de 1.477 de angajaţi ai CEH au fost concediaţi colectiv, în a doua decadă a lunii iulie, fiecare dintre aceştia beneficiind de o sumă compensatorie în valoare de 10.000 de euro, echivalent în lei, impozitată cu 10%.

Dintre persoanele disponibilizate, circa 700 au fost angajaţi ai Termocentralei Mintia, ceea ce înseamnă că aproape toţi salariaţii au fost concediaţi colectiv. Diferenţa o reprezintă personal care şi-a desfăşurat activitatea în exploatările miniere din Valea Jiului.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedent230 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2! Situația în fiecare județ
Articolul următorCulisele statului paralel | Ce stil vestimentar prefera Elena Ceaușescu. Ziua execuției a găsit-o într-un palton Yves Saint Laurent