Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită luni, 12 octombrie 2020, pentru efectuarea reviziei tehnice lunare obligatorii, potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva care administrează monumentul istoric.

 
Turiștii care doresc să viziteze Cetatea Deva în această zi o pot face la pas, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee care sunt semnalizate cu indicatoare:
 Traseul nr. 1- din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute
 Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute
 Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute
Monumentul istoric poate fi vizitat zilnic, între orele 8:00-20:00.
Începând de marți, 13 octombrie 2020, telecabina va funcționa normal.
Ultimele curse ale telecabinei vor avea loc la ora 19:15 (urcare) şi 19:45 (coborâre).
Reamintim că Telecabina transportă doar 4 persoane pe călătorie, pentru a fi respectate măsurile instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.
Interiorul ascensorului este igienizat și dezinfectat de mai multe ori pe zi.
În Telecabină au fost trasate marcaje pentru ca turiștii să respecte distanțarea fizică necesară.
Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru pasageri pe tot parcursul călătoriei cu Telecabina.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentMiron Mitrea: Orban, eficientizează DSPurile, nu noi angajări!
Articolul următorBilanț coronavirus 9 octombrie – 3.186 de cazuri noi și 52 de decese