Ca urmare a desfășurării evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României”, dar și a „Târgului de Iarnă 2019”, în zona centrală a municipiului Deva vor avea loc mai multe restricții de circulație.

Astfel, începând de miercuri, 27 noiembrie 2019 (ora 00:00) până miercuri, 15 ianuarie 2020 (ora 12:00), circulația rutieră și parcarea autovehiculelor vor fi interzise în Piața Unirii, pe tronsonul cuprins între parcarea din zona AJOFM și limita cu Minvest. De asemenea, vineri, 29 noiembrie 2019, între orele 7:00 – 11:00, traficul rutier va fi restricționat pe strada Stadionului, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Horea și parcarea Telecabinei de la baza Cetății Deva. Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentelor dedicate „Zilei Naționale a României”, traficul rutier va fi restricționat în centrul municipiului Deva, după următorul program:

-de sâmbătă, 30 noiembrie 2019, ora 8:00, până duminică, 1 Decembrie 2019, ora 13:00, pe Bulevardul 1 Decembrie 2019 – tronsonul cuprins între sensurile giratorii din Piața Victoriei și zona Poșta Veche;

-duminică, 1 Decembrie 2019, între orele 7:00 – 13:00, pe Bulevardul Iuliu Maniu (între intersecțiile cu Bulevardele 1 Decembrie 1918 și Decebal), pe strada Libertății (între intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 și strada Mihai Eminescu) și în Piața Victoriei (tronsonul cuprins între sensul giratoriu și intersecția cu strada Mihai Eminescu).

Primăria Municipiului Deva face apel la toți participanții la traficul rutier să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară.

Articolul precedent“Târgul de Iarnă” de la Deva se deschide pe 1 decembrie
Articolul următorSe vor ridica, din nou, mașinile la Deva. Când apare „gheara”?