Reprezentanții Caritas Petroșani au reușit să achiziționeze mai multe pachete de rechizite pentru elevii nevoiași. Ieri s-a încheiat a VII-a ediție a campaniei de strângere de rechizite pentru copiii nevoiași din comunitate, ”Și noi vrem să învățăm!”.

“Donațiile sunt adresate să ajute copiii defavorizaţi din Valea Jiului să aibă acces la educație. De asemenea, le suntem îndatorați inimoșilor noștri voluntari care s-au implicat fie donând rechizite/sume de bani, fie alocând timp promovării active a campaniei. Donațiile strânse la sfârșitul actualei ediții ”Și eu vreau să învăț!” sunt în sumă de 8.317,21 lei. Această suma a fost folosită pentru achiziționarea rechizitelor și a încălțămintei necesare pentru 32 de copii nevoiași. Aprecim gestul celor care au contribuit la această campanie ca fiind un semn încurajator pentru comunitatea noastră, cu precădere pentru sănătatea noastră morală”,  spune Alexandru Kelemen, reprezentant Caritas Petroșani. 

De altfel și mai multe parohii ortodoxe, Parohia Romano-Catolică ”Sf. Varvara” și Parohia Romano-Catolică Vulcan,  au fost alături de voluntarii de la Caritas, promovând în rândul enoriașilor campania caritabilă.

 

Articolul precedentTermenul pentru admiterea la Universitatea din Petroșani a fost prelungit
Articolul următorHunedoreni, prezenți la cea mai mare conferință internațională