Protestele persoanelor cu dizabilități, organizate în mai multe localități din țară, inclusiv în județul Hunedoara, nu au avut, se pare că, ecou. Strigătul din stradă al celor suferinzi a fost ignorat total de conducătorii țării, care au votat bugetul pentru anul 2019, forțând primăriile să acopere cheltuielile cu asistența socială.

La Deva, în evidențe, figurează un număr de 693 de persoane cu handicap grav şi 164 de persoane însoțitoare (asistenți personali). Câteva dintre acestea au protestat, în centrul istoric al orașului, față de intenția guvernanților de a „se descotorosi” de plata veniturilor acestora. Practic, finanțarea acestor costuri a fost transferată pe umerii autorităţilor locale, iar oamenii se tem că nu toate administrațiile publice locale vor avea posibilitate să le onoreze financiar.

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, s-a arătat dezamăgit și a dat asigurări că bolnavii cu dizabilități, din oraș, cât și însoțitorii lor, nu vor fi lăsați de izbelişte, indiferent de costurile pe care le va avea administrația locală. „Prin semnăturile unor ”specialiști” ai finanțelor, care au croit bugetul pe 2019, acești oameni în suferință au fost transferați în grija primăriilor, fără a fi alocați și banii necesari plății indemnizațiilor acestora. În întreaga țară, în municipii, orașe și comune, indiferent de culoarea politică a primarilor, s-a stârnit un val de indignare pentru această nedreptate. Am sperat că se va întâmpla o minune în Parlament, măcar în ceasul al doisprezecelea, și parlamentarii Puterii vor îndrepta eroarea Guvernului. Mașinăria de vot a Puterii a funcționat, însă, fără cusur – și Bugetul a fost adoptat în această formă nedreaptă. Vreau să îi asigur, atât pe cei cu dizabilități cât și pe însoțitorii lor, că nu vor fi lăsați de izbelişte, indiferent de costurile pe care le va avea administrația locală. Vom tăia de la alte capitole bugetare, dacă va fi nevoie. Acești oameni sunt cetățenii Devei, cu drepturi depline, iar datoria mea, ca primar, este să le ofer protecția de care au nevoie, mai ales atunci când sunt încercați de greutăți”, a spus edilul șef al municipiului Deva.

În urmă cu aproximativ o săptămână, persoanele cu dizabilităţi au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară, exprimându-și nemulțumirea faţă de decizia guvernanţilor de a nu aloca, în proiectul de buget pentru anul 2019, niciun leu copiilor și adulților cu handicap. Oamenii și-au manifestat temerea că primăriile nu vor putea susține financiar toată această cheltuială uriașă cu asistența socială.

La nivelul județului Hunedoara, sunt peste 20.000 de persoane cu dizabilități.

Articolul precedentCopil de șapte ani, lovit de mașină pe o trecere de pietoni din Deva
Articolul următorPolițiștii hunedoreni au emis zeci de ordine de protecție într-o singură lună