Un proiect, important pentru municipiul Hunedoara, cu trei componente, în valoare totală de peste două milioane de euro, se află în faza de precontractare la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest.

Acesta vizează zone din centrul vechi al municipiului Hunedoara, mai precis, strada Castelului, albia râului Cerna și centrul de tineret care va fi realizat în apropierea Castelului Corvinilor. Mai precis, valoarea totală a proiectului, în lei, este de 9,881,097.70. În euro, totalul ajunge la 2.121.545,40.

Se doreşte reabilitarea străzii Castelului, care va asigura legătura între principalele obiective ale municipiului Hunedoara, inclusiv între Centrul de tineret și albia râului Cerna, reabilitate în cadrul aceluiași proiect de investiții.

În ceea ce priveşte Centrul de tineret, autorităţile locale au în plan amenajarea curţii exterioare, prin amplasarea unui amfiteatru exterior cu scenă și panou de proiecție de tip cinema, realizarea unui sistem de gradene și a unei rețele de alei pietonale și rutiere. De asemenea, se va amenaja o zonă verde pe toată suprafața rămasă prevazută cu gazon, arbori și arbuști ornamentali. Se va schimba împrejmuirea și poarta de acces.

Prin proiectul de reabilitare a albiei râului Cerna se urmărește reamenajarea totală a structurii existente a cursului de apă. Concret, va fi amenajată albia cursului de apă pe o lungime de 585 de metri, se vor face lucrări de ecologizare şi salubrizare, consolidarea malurilor. Pe malul drept al râului, se va amenaja o zonă de promenadă, cu spaţii verzi şi gradene din beton cu locuri de stat în apropierea apei curgătoare. Totodată, se va monta mobilier urban, bănci, coșuri de gunoi, jardiniere stradale, corpuri de iluminat, cișmele.

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Articolul precedentCasa de Cultură din Orăştie, reabilitată cu fonduri europene nerambursabile
Articolul următorFOTO| Poetul nepereche, omagiat la Deva. Manifestare culturală, în memoria lui Mihai Eminescu