Primăria Deva vrea să depună un proiect cu finanțare europeană pentru înființarea unor stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în oraș.

Municipalitatea a identificat șapte locații de pe raza municipiului care s-ar preta pentru construirea unor astfel de stații. Este vorba despre Piața Unirii -în centrul vechi al orașului, parcarea din zona telecabinei de pe Cetate, parcarea din zona pieței agroalimentare din zona străzii I.L. Caragiale, parcarea de pe strada Mareșal Averescu -în fața bisericii ortodoxe, parcarea din fața spitalului județean, pe strada Carpați -în zona fostului liceu auto, și parcarea mall-ului din oraș -Shopping City.

Vom depune acest proiect până la termen, care să fie un început și, apoi, să continuăm, pe măsură ce și în Deva vor apărea mașini electrice”, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Potrivit acestuia, programul se adresează tuturor municipiilor reședință de județ, valoarea totală a fondurilor alocate fiind de 92 de milioane de lei. Suma alocată Devei este de 800.000 de lei. Termenul limită de depunere a acestui proiect este 16 noiembrie 2018.

Articolul precedentIluminat cu LED-uri la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroșani
Articolul următorAvram Iancu a ajuns la Istanbul