Primarul comunei Burjuc, Gabriel Bartha, în vârstă de 54 de ani, a încetat din viaţă după ce s-a infectat cu noul coronavirus şi a fost nevoie să fie internat în spital. Anunțul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

“Cu adânc regret, am aflat despre dispariţia fulgerătoare a bunului coleg şi prieten Gabriel Bartha, primarul comunei Burjuc. Un om tânăr, un coleg extraordinar, muncitor şi responsabil a plecat prea devreme dintre noi. Cu toţii am sperat într-o minune, am sperat că va depăşi momentul dificil şi se va externa curând din spital, după ce fusese infectat cu noul coronavirus! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndoliate!”, se arată într-un mesaj transmis de preşedintele CJ Hunedoara.

De la începutul pandemiei, Gabriel Bartha este al doilea primar din judeţul Hunedoara care a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus.

În 13 noiembrie 2020, primarul comunei Sarmizegetusa, Adrian Cordoş, a decedat la vârsta de 52 după ce fusese infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentSchimbarea prefecților și a subprefecților, pe masa Guvernului Cîțu
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 131. Ce fac românii cu petardele?