Elevi cu rezultate excepţionale la învăţătură au fost răsplătiţi în cadrul Galei Premiilor şi Burselor „Iancu de Hunedoara”, eveniment organizat pentru al treilea an consecutiv, cu prilejul „Zilei Educaţiei”, şi care s-a desfăşurat la Teatrul de Artă din Deva.

Au fost acordate trei premii de merit pentru elevi cu rezultate excepționale la învățătură, în valoare de 1.000 de lei fiecare. Alte trei premii de excelență pentru profesorii coordonatori, tot în cuantum de 1.000 de lei fiecare. În cadrul aceleiaşi gale au mai fost oferite alte două premii speciale pentru elevii olimpici la nivel internațional, în valoare de câteo 1.000 de lei , două premii speciale acordate unor profesori care s-au remarcat în întreaga activitate profesională, premii în valoare de 2.000 de lei per profesor. Totodată, au mai fost acordate şapte burse, în valoare de 3.600 de lei pe an per elev, (300 lei pe lună timp de un an) şi 50 de exemplare a cărţii „Schimbarea eşti tu”, semnată de cunoscutul sportiv hunedorean Avram Iancu, celebru după traversarea înot a Canalului Mânecii, parcurgerea înot a întregului curs al Dunării de la izvoare la vărsare (2860 de kilometri) sau experienţa ultramaratonului arctic 6633.

„Mulțumesc Asociației „Iancu de Hunedoara” și Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara pentru invitația de a susține un scurt discurs motivațional în fața unei audiențe mai mult decât valoroase. Mulțumesc pentru dorința ca din premiile oferite să facă parte și cartea a cărui autor sunt. Mulțumesc doamnei prof. dr. Maria Ștefănie, Inspector Școlar General, pentru surpriza de a-mi acorda Titlul de Excelență pentru susținerea și promovarea performanței în educație. Vă asigur de întregul meu sprijin, prin aducerea umilei mele contribuții la buna desfășurare a procesului de educație, acum și totdeauna”, a spus Avram Iancu.

Articolul precedentBursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, la Deva şi în alte opt localităţi ale judeţului
Articolul următorLiceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăştie, la un secol de existenţă