Dorințe în noul an universitar. Universitatea din Petroșani se bucură de un grad ridicat de încredere atât din partea celor care doresc să urmeze cursurile instituției de învâțământ superior cât și din partea factorilor de decizie de la nivel local, județean și din mediul privat.

Rectorul Universității din Petroșani, profesor doctor inginer, Radu Sorin își dorește ca și în anul universitar ce va începe în luna octombrie toate proiectele să decurgă bine iar colegilor le dorește forță de muncă.

„Anul universitar 2019-2020 îmi doresc să înceapă cu toate formațiile de studii complete și alături de colegii noștri odihniți din vacanță și cu forțe proaspete. Îmi doresc studenți din ce în ce mai buni și mai inovativi pentru că suntem o universitate de tradiție dar și de perspectivă. Universitate de tradiție pentru că anul trecut am sărbătorit și noi 70 de ani de învățământ superior la Petroșani și noi căutăm permanent să pregătim specialiști în funcție de cererile pieței forței de muncă. Specialiști care să confirme acolo unde își vor desfășura activitatea după terminarea universității”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.

Universitatea din Petroșani a pregătit de-a lungul anilor mii de specialiști în domeniul minier și nu numai, o parte dintre aceștia fiind studenți de peste hotare.

 

Articolul precedentUn nou traseu tematic în Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina
Articolul următorCentre de vacanță în Țara Hațegului