Actorii Ioan Isaiu (foto) și Sorin Misirianțu îi invită pe hunedoreni să își descrețească frunțile la un spectacol de teatru plin de umor.
Savuroasa piesă „Amantul înșelat” se va pune în scenă pe 14 octombrie, începând cu ora 19:00, în sala de spectacole a Cinematografului „Flacăra” din municipiul de pe Cerna.
„Amantul înșelat”, de Orlin Diakov, este o comedie a la Tarantino, care abordează lupta dintre doi bărbați pentru FEMEIA care face parte din destinul amândurora. O întâlnire în parc între soț si amant și o oră de haz pe seama luptei fără scrupule dintre cei doi. Regula este că nu există reguli. Se iau ostatici, se leagă cu cătușele de bancă, se îmbrâncesc, se împrietenesc, se îmbată…
Biletele au fost puse în vânzare la casieria cinematografului, prețul unui tichet fiind de 25 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere.