Petru Mărginean nu se lasă de politică. În ce partid va activa?

Petru Mărginean (foto), fost primar al municipiului Deva, s-a înscris în Partidul Umanist cu “dorința de a lua parte la reconstrucția politică” a acestei formațiuni politice și a declarat că dorește să-și coaguleze forțele într-un proiect în care crede.

Am fost membru fondator al PUR.  Am ocupat funcții de subprefect, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara și primar, susținut de PUR. Este o datorie morală să restartez partidul, să ajut la reconstrucția lui. Am plecat din Partidul Umanist când Daniel Constantin a vândut partidul pe tavă cu toată infrastructura lui. A confiscat partidul și a făcut jocuri politice doar în interesul lui”, spune Petru Mărginean care, cu o zi înainte a anunțat public decizia de a părăsi Partidul Social Democrat (PSD), ce l-a susținut în alegerile parțiale din 2017 pentru Primăria Deva.

Umaniștii îi urează „Bun venit!”

Membrii Partidului Umanist au transmis, astăzi, un comunicat de presă în care îi urează „Bun venit!” lui Petru Mărginean. „Coordonatorul politic național al Partidului Umanist, Cristian Popescu Piedone, îi urează bun venit în rândul echipei umaniștilor și îl asigură de sprijinul necondiționat în dezvoltarea proiectelor și a structurilor partidului în teritoriu respectiv al celor 30 de organizații si nuclee locale înființate deja în județul Hunedoara”, au transmis aceștia.

Reamintim că, Petru Mărginean a fost primar al municipiului Deva în mandatul 2012 -2016. Înainte, acesta a ocupat funcțiile de subprefect al județului Hunedoara, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara. El a anunțat, marți, 11 decembrie, că s-a retras din Partidul Social Democrat (PSD), mulțumind colegilor pentru susținere.

Articolul precedentUn nepot al lui Marian Oprișan, implicat în accidentul rutier de pe DN 66, de la Bănița
Articolul următorPrima ninsoare mai abundentă în Hunedoara. Starea drumurilor din județ