Pensiile vor putea fi încasate din 2 mai, în timp ce alocațiile pentru copii vor ajunge la beneficiari din 8 mai, informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei, toate sumele aferente plăţii alocaţiilor pentru copii, indemnizaţiilor, pensiilor şi tuturor celorlalte drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari.

„În aprilie, drepturile au fost plătite mai devreme pentru ca românii să se poată pregăti pentru Paşti. 1 Mai, Ziua Muncii, este zi liberă pentru toţi românii. Banii aferenţi alocaţiilor pentru copii, pensiilor şi celorlalte prestaţii sociale vor ajunge la beneficiari în timp util, calendarul plăţilor fiind deja stabilit în acest sens”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina oficială de Facebook a ministerului de resort.

Conform sursei citate, plăţile se fac prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Astfel, alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, stimulentul de inserţie şi alocaţia de plasament vor ajunge în conturi bancare în 8 mai, iar începând cu 13 mai prin mandat poştal.

Totodată, drepturile persoanelor cu dizabilităţi vor ajunge în conturi bancare în 12 mai, iar începând cu 14 mai vor fi virate prin mandat poştal.

În schimb, alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC, ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI) şi ajutorul de incluziune (VMI) vor intra în conturi bancare pe 20 mai, iar începând cu 20 mai prin mandat poştal.

Articolul precedentRABLA 2025: VALOAREA ECOTICHETULUI PENTRU MAȘINILE ELECTRICE, MAJORATĂ LA 7.500 DE EURO
Articolul următorMAPN: EVENIMENTE PENTRU CELEBRAREA ROMÂNILOR CARE AU LUPTAT ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL