Cetatea Devei va deveni, astăzi, timp de câteva ore, loc de pelerinaj pentru cei care doresc să îi aducă un omagiu primului episcop al unitarienilor, Ferenc David.

Sute de pelerini, de origine maghiară, din mai multe oraşe ale Transilvaniei, dar şi din Ungaria, sunt așteptați în Cetatea Devei, acolo unde, ca în fiecare an, la început de noiembrie, va avea loc o ceremonie de comemorare a episcopului martir Ferenc David, fondatorul Bisericii Unitariene, cel care şi-a găsit sfârşitul după ce a fost întemniţat între zidurile fortăreţei medievale. „La a 21-a ediție a pelerinajului comemorativ, la locul unde episcopul și-a petrecut ultimele zile din viață, vor participa și oaspeți din Ungaria și Statele Unite ale Americii, peste 1.000 de persoane”, spun reprezentanții Primăriei Deva.

Pelerinajul va începe la poalele Dealului Cetății Deva, la ora 13:00, de unde va porni procesiunea către monumentul ridicat în memoria episcopului. O oră mai târziu, de la 14:00, va fi oficiată o slujbă religioasă, după care vor avea loc cuvântări ale oficialităților și participanților la eveniment și momente cultural-artistice.

La finalul pelerinajului, cei prezenți vor avea posibilitatea să depună coroane de flori la monumentul comemorativ al lui Francisc David. Acțiunea de comemorare a episcopului Francisc David este organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva și a Serviciului Public Administrare Cetate Deva.

Întemnițat în fosta închisoare a Cetății Deva

Potrivit istoricilor, Ferenc David s-a născut la Cluj în jurul anului 1520, tatăl său fiind un meşter sas, iar mama lui o unguroaică din Cluj. După terminarea studiilor la Wittenberg, în 1551, a fost, mai întâi, rectorul gimnaziului catolic din Bistriţa. După trecerea la credinţa lutherană, a activat ca pastor evanghelic. În 1564, după separarea calvinilor maghiari de evanghelicii lutherani saşi, a fost ales episcop calvinist al bisericilor maghiare din Transilvania şi a fost numit pastor la curtea principelui transilvan Ioan al II-lea Sigismund Zapolya. Sub inflenţa lui David Francisc, principele Zapolya a decretat în 1568 recunoaşterea religiei unitariene şi libertatea religioasă.
În 1579, a fost condamnat şi întemniţat, pentru convingerile sale religioase, în Cetatea Devei unde a şi a murit în luna noiembrie a aceluiaşi an.

Articolul precedentShakespeare revine pe scena Teatrului Dramatic ID Sîrbu din Petroșani
Articolul următorFaleza Jiului din orașul Uricani intră în reabilitare