Patru căţei a căror viaţă era în pericol după ce s-au blocat într-un canal şi un puţ adânc au fost salvaţi de pompierii din Orăştie, care ulterior le-au găsit şi stăpâni noi, a informat marţi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Primul câine salvat se afla într-un canal şi nu mai putea ieşi de acolo. O femeie l-a văzut şi a alertat autorităţile, care au trimis la faţa locului o echipă de pompieri militari. Salvatorii s-au folosit de un furtun din dotarea unei autospeciale şi au reuşit să împingă animalul din canal până când a putut fi luat în braţe. Apoi câinele a fost predat femeii, care s-a decis să-l adopte.

Alţi doi căţei şi mama lor, care se aflau într-un puţ foarte adânc de la marginea localităţii Pricaz, au fost salvaţi după ce un bărbat le-a auzit scâncetele şi a sunat pe numărul de urgenţă 112. Ajunşi la locul incidentului, pompierii militari au coborât cu o scară până în locul unde se aflau animalele şi le-au scos la suprafaţă, în siguranţă.

„Însă misiunea colegilor noştri nu s-a încheiat aici. Un alt coleg, impresionat şi el de soarta micuţei familii, a luat legătura cu o asociaţie pentru protecţia animalelor. Aşa că, din curtea Detaşamentului Orăştie, cele trei suflete au fost preluate de alţi salvatori, care ne-au asigurat că le vor oferi o viaţă mai bună de acum înainte”, se arată într-o postare pe pagina oficială a ISU Hunedoara.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentHunedoara: Un student a căzut de la etajul 3 al unui cămin, la Universitatea Petroşani
Articolul următor2 aeronave F-16 au interceptat un avion de mici dimensiuni la Turnu Severin. Alertă în România și Ungaria – VIDEO