Voluntarii de la Caritas Petroșani au transformat o zi într-o săptămână. Luni, 4 februarie a fost Ziua Internațională a Cititului Împreună, însă cei de la Caritas s-au gândit să prelungească acțiunea. Timp de o săptămână, părinții, bunicii sau rudele copiilor de la Centrul de Zi Maria Stein vor participa la astfel de activități educative, în care părinţii copiilor preşcolari şi şcolari mici au fost invitaţi să citescă pentru copiii lor.

“Astfel am dorit să contribuim la conştientizarea importanţei cititului, iar momentele create au fost vizibil emoţionante şi benefice pentru ambele părţi”, spun cei de la Carias Petroșani.

Centrul de zi oferă servicii de asistenţă psihosocială, îngrijire, recreere-socializare şi hrană, educaţie informală şi non-formală, asigurând astfel prevenirea abandonului şi instituţionalizării copiilor proveniţi din familii cu nivel de trai foarte scăzut într-un cadru în care beneficiază de protecţie şi ocrotire şi de premisele unei dezvoltări psihosociale optime. Totodată, părinţii, aparţinătorii, reprezentanţii legali beneficiază de activităţi de sprijin, consiliere sau suport.

 

 

 

Articolul precedentFOTO: Incendiu violent în Baia de Criș
Articolul următorFOTO| Carnetul de deputat al lui Petru Groza, expus la muzeul din Deva