Oficialii hunedoreni, în vizită în Republica Moldova. O delegație a Consiliului Județean Hunedoara este prezentă în Republica Moldova în perioada 28 februarie – 04 martie 2019, la invitația președintelui Consiliului Raional Strășeni, Mihail Popa.

Din delegația condusă de președintele CJ Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, mai fac parte vicepreședintele Daniel Andronache și administratorul public Costel Avram.

Cu acest prilej, reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara și ai Consiliului Raional Strășeni vor semna un acord de colaborare în vederea derulării în comun a unor acțiuni culturale și schimburi de experiență. În programul vizitei mai este cuprinsă o întâlnire cu președinții consiliilor județene înfrățite cu Raionul Strășeni, precum și participarea la Festivalul Național al Mărțișorului, o sărbătoare importantă a Republicii Moldova.

Reamintim că președintele Consiliului Raional Strășeni, Mihail Popa, a fost prezent la începutul anului 2019 în județul Hunedoara, împreună cu doi primari de comună din raionul pe care îl conduce. Vizita de la începutul lunii ianuarie a cuprins semnarea unui acord de colaborare între comuna Luncoiu de Jos și comuna Greblești din Raionul Strășeni și o întâlnire cu conducerea Consiliului Județean Hunedoara.

Articolul precedentMomârlanii cer o lege dedicată zonei Văii Jiului
Articolul următorRealizarea unui drum, o promisiune neonorată de zeci de ani