Trofeul Festivalului Naţional de Muzică Pop „Stelele Cetăţii” 2019, în valoare de 2.500 de lei, a fost câştigat de o tânără de 19 ani, din Oradea, județul Bihor. Amalia Ioana Popa (foto) a impresionant cel mai mult juriul evenimentului.

Finala Festivalului Național de Muzică Pop „Stelele Cetății” Deva, aflat, anul acesta, la cea de-a 37-a ediţie – s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică (26 şi 27 octombrie 2019), la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.

În competiţie au intrat 17 concurenţi, din 10 judeţe ale ţării şi din municipiul Bucureşti, iar valoarea totală a premiilor a depăşit 7.000 de lei. Câştigătorii Festivalului „Stelele Cetăţii” 2019 au fost aleşi de un juriu format din: compozitorul şi dirijorul Viorel Gavrilă, vicepreşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (preşedinte), compozitorul Nicolae Caragea, dirijorul Gheorghe Cîlţea, Vasile Repede – profesor de canto şi dirijor la Şcoala Populară de Artă şi Meserii din Sibiu, membru al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, şi Călin Sân, profesor de canto şi pian, dirijorul Corului „Lira” al Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva.

Lista completă a câştigătorilor Festivalului „Stelele Cetăţii” 2019:

-Trofeul „Stelele Cetăţii” 2019 (în valoare de 2.500 de lei) – Amalia Ioana Popa (19 ani), din Oradea/Bihor;

-Premiul I (1.500 de lei) – Maria Alexia Troacă (15 ani), din Bucureşti;

-Premiul II (1.200 de lei) – Maria Roberta Popa (16 ani), din Râmnicu Vâlcea/Vâlcea;

-Premiul III (1.000 de lei) – Ana Maria Christiana Doană (15 ani), din Craiova/Dolj;

-Menţiune (800 de lei) – Iulia Perpelea (16 ani), din Bucureşti;

Menţiune “Diverta” (voucher în valoare de 150 de lei) – Lisa Banyai (16 ani), din Cluj-Napoca/Cluj.

Festivalul Naţional de Muzică Pop „Stelele Cetăţii” este organizat de Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Competiţia este destinată tinerilor interpreţi între 15 şi 25 de ani şi îşi propune descoperirea unor talente interpretative reale şi promovarea creaţiei muzicale a compozitorilor români.

Articolul precedentSistem de supraveghere în cartierele municipiului Lupeni
Articolul următorAu reuşit să câştige lupta cu focul! Pompierii au stins cele două incendii izbucnite în nordul și sudul județului Hunedoara