Consiliul Județean Hunedoara a emis un nou certificat de urbanism către Hidroelectrica. Societatea vrea să reia lucrările de construcție a microhidrocentralei din Defileul Jiului. CJH a emis certificatul de urbanism privind documentația tehnică necesară obținerii autorizației de construire.
Potrivit mențiunilor, Hidroelectrica a solicitat certificatul de urbanism în vederea efectuării unor lucrări de construcție la “Baraj Livezeni, suprastructura baraj, pod peste baraj, amenajare coronament+ camere mecanisme, ziduri de sprijin, devierea apelor și închidere canal deviere, amenajare platforma tehnologică, regularizare aval, amenajare platformă Livezeni+drum acces MHC pentru prelucrarea debitului de servitute, amenajare cuveta lac Livezeni. Priza Energetică Buzunar spălare, suprastructura priză racord decantor priza cu râul Jiu; construcții aflate în diferite stadii de execuție”
În luna august a acestui an, a fost semnat un protocol de colaborare între Hidroelectrica și Ministerul Mediului pentru ”cooperarea în vederea identificării și aplicării soluțiilor optime pentru accelerarea proceselor dedicate domeniilor protecției mediului și energiei prin derularea unor proiecte specifice activităților de producere a energiei electrice în hidrocentrale, care să sprijine îmbunătățirea condițiilor de mediu, conservarea biodiversității și dezoltarea durabilă”