O tânără în vârstă de 23 de ani din municipiul Vulcan a trăit clipe de coșmar. Aceasta a fsot bătută de soțul ei. 

Poliția Municipiului Vulcan, a fost sesizată cu privire la faptul că, într-o locuință aflată pe strada Dealul Babii din municipiul Vulcan, are loc un scandal intrafamilial. Polițiștii au constatat că, o tânără în vârstă de 23 de ani, a fost agresată de soțul acesteia în vârstă de 31 de ani, care a lovit-o cu pumnii în zona feței.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Ca urmare a comportamentului agresiv manifestat și pentru încălcarea altor prevederi legale, față de autor, a fost dispusă măsura de ridicare a armelor de vânătoare care le deținea și s-a emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

Soțul violent s-a ales cu dosar penal.

Articolul precedentUn tânăr aflat în stare de ebrietate a făcut praf trei mașini. Acesta nu deținea permis de conducere
Articolul următorCu trenul, ziua, pe ruta București – Petroșani