Momente magice pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Iarna își face simțită prezența, iar municipiul Petroșani deja a îmbrăcat straiele de sărbătoare. Iluminatul festiv a fost deja montat în cele mai multe zone ale localității, iar după ce se pun la punct toate detaliile tehnice urmează doar aprinderea iluminatului festiv. Autoritățile locale le promit petroșănenilor un iluminat festiv magic.
„Momentul aprinderii luminițelor în Parcul Carol Schretter este un prilej de bucurie pentru cei mai mici locuitori ai urbei noastre. Toți copiii prezenți vor să participe la apăsarea butonului care să startul iluminatului public ornamental. După acest moment, împreună cu părinții vor asculta un mic spectacol de colinde. Copiii vor primi la finalul colindelor diverse dulciuri”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În acest sens, Consiliul Local al municipiului Petroșani a alocat suma de 2200 de lei pentru achiziționarea de dulciuri care vor fi împărțite celor mici. Încă nu a fost stabilită data la care vor porni beculețele.