Orașul Petrila va fi, la finalul acestei săptămâni, gazda celei de-a VI-a ediții a Festivalului internațional de folclor intitulat ”Momârlanii, gazde bune”. Evenimentul este organizat de Asociația ”Junii Petrileni” condusă de Constantin Cigmaian, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara și susținut de autoritățile locale și județene, constituie una dintre cele mai apreciate acțiuni artistice de acest fel din județul Hunedoara.

Anul acesta, Festivalul Internațional ”Momârlanii, gazde bune”, care va avea loc în perioada 6-8 septembrie 2019 la Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila reunește ansambluri artistice din România, Bulgaria, Polonia și Serbia. Acestea vor evolua pe scena Casei de Cultură din Petrila, într-un spectacol-maraton care va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, în care vor concura pentru câștigarea trofeului festivalului. Participarea publicului la manifestările artistice de la Petrila este gratuită.

Duminică, 8 septembrie, va avea loc Parada Portului Popular care va avea loc pe străzile din centrul orașului Petrila, pe traseul cuprins între Piața ”Grant Marr” și Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt”, începând cu ora 13,00.

 

Articolul precedentPrime la o societatea aproape de colaps
Articolul următorGhiozdane pentru sute de elevi, oferite de Episcopia Devei şi Hunedoarei