Momârlanii din Petroșani le-au gătit maghiarilor din Varpalota. Atracția a fost păsatul de 180 de kilograme gătit într-un tuci vechi de sute de ani. Orașul Varpalota din Ungaria, înfrățit cu municipiul Petroșani a găzduit o nouă ediție a târgului tradițional ”Var-Expo”, eveniment care reunește anual producători locali și invitați din localitățile înfrățite acestuia.

Mai mulți petroșăneni care se ocupă de păstrarea tradițiilor au participat la evenimentul din Ungaria. Aceștia au amenajat, la standul rezervat municipalității din Petroșani, o mini-curte momârlănească unde, pe lângă costume populare și efecte din gospodăriile momârlănești au fost prezentate bucate tradiționale specifice regiunii Văii Jiului și unde a fost preparat și un păsat autentic de 180 de kilograme într-un tuci cu o vechime similară.

De altfel, la târgul de la Varpalota din Ungaria au luat parte și delegații din Italia și Austria.

 

Articolul precedentO petroșăneancă câștigă locul 2 la Balcaniada de Atletism Masters
Articolul următorCampanie de plantare de copaci