Peste zece mii de pensionari din județul Hunedoara așteaptă recalcularea pensiilor. Procesul ar fi trebuit să înceapă la data de 1 octombrie 2018, însă softul nu a fost încă pregătit. Astfel, pensionarii așteaptă recalculările care ar trebui să le aducă sume în plus la pensii.

Oficialii Casei Naționale de Pensii susțin că există o preocupare permanentă în ceea ce privește abordarea întregii problematici legate de pensionari.

“Procesul de recalculare a pensiilor în baza noii legi se va efectua tot în sistem informatic integrat astfel conceput ca intervenția operatorului să fie minimă și, în concecință, posibilitatea apariției erorilor va fi semnificativ diminuată. Totodată, Casa Națională de Pensii Publice, ca organ de specialitate al administrației publice central, aflată sub autoritatea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, îndrumă casele teritoriale de pensii și controlează modul de aplicare a dispozițiilor legale de către acestea, elaborând, ori de câte ori este necesar, instrucțiuni și note tehnice în vederea aplicării unitare și clarificării unor aspect rezultate din aplicarea actelor normative referitoare la stabilitatea pensiilor”, arată oficialii Casei Naționale de Pensii.

Oficialii Casei Naționale de Pensii susțin că data preconizată a intrării în vigoare a noii legi a sistemului public de pensii este data de 1 septembrie 2021, la stabilirea acesteia fiind avut în vedere timpul necesar recalculării pensiilor.

 

Articolul precedentAproape 300 de tone de material antiderapant, împrăștiate pe drumurile naționale din județul Hunedoara
Articolul următorUn parlamentar bucureștean, îngrijorat de soarta minerilor din Valea Jiului