Devenii care au datorii la bugetul local ar putea fi scutiți de plata penalităților. Este vorba de circa 3000 de persoane fizice și peste 300 de societăți comerciale care ar putea fi scutite de plata penalităţilor către bugetul local pentru sumele datorate în anul 2018. Decizia a fost adoptată de consilierii locali în cadrul unei şedinţe extraordinare.

Este de fapt vorba despre punerea în practică a unei ordonanţe de guvern din luna august, potrivit căreia persoanele fizice şi juridice sunt scutite de plata penalităţilor pe 2018 dacă îşi achită integral sumele restante pe anul 2018 şi obligaţiile fiscale curente, pe anul în curs.

În cadrul sumelor restante sunt incluse, pe lângă taxele şi impozitele locale, şi amenzile neplătite de către contribuabili.

 

Articolul precedentUnitățile miniere, păzite cu arme letale
Articolul următorPetrecere câmpenească de „Ziua Sântuhalmului”