Date interesante ies la iveală în urma analizei raportului de activitate al Direcției Publice Locale de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva. Din cele 3.124 de acte de stare civilă, întocmite pe parcursul anului trecut, cel mai mare procent, respectiv 41 la sută, l-au reprezentat actele de naștere, urmate de cele de deces și cele de căsătorie.

Din totalul actelor de naştere, 1.273 la număr, 515 au fost certificate pentru nou-născuţi, alte 9 documente pentru copii născuţi morţi, 108 transcrieri ale actelor de naştere din străinătate, 5 adopţii cu efecte depline şi alte 636 de transcrieri de acte de naştere ale cetăţenilor din Ucraina şi Republica Moldova.

Cel mai mare număr de nou-născuţi a fost înregistrat în luna septembrie când, la Deva, s-au născut 67 de copii. Aceasta este urmată de lunile august (50) şi aprilie (48), iar la polul opus, cu cel mai mic număr de nou-născuţi (32), se situează lunile februarie, martie şi mai.

Tot mai mulți cu două sau trei prenume

Pe de altă parte, potrivit registrelor de stare civilă, se observă o creştere a numărului bebeluşilor întregistraţi cu două şi chiar trei prenume (Samaria-Irina, Manfred-Augustin, Nidia-Ştefania, Layla-Sophia, Amiris-Răzvan, Sofia-Ilaria, Eusebiu-Ionatan, Arabela-Daria, Raisa-Selena-Maria, Alexia-Antonia-Maria, Floricica-Salomea-Zara, Darwin-Nicholas-Florin, Ianis-Andreas-Iasmin).

Articolul precedentFOTO: Imagini uluitoare din stațiunea montană Straja
Articolul următorCristian Resmeriță amenință cu demiterea directorului Casei Naționale de Pensii