Lucrările la conducta magistrală de gaz metan Mintia-Brad vor fi demarate la începutul lunii martie. Cel puțin asta spune primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, potrivit căruia, o mare parte din materialul tubular necesar a ajuns în România.

Sursa foto: Cazacu Florin/Facebook

„Urmează transportul materialului tubular spre Brad și începerea efectiva a lucrărilor la începutul lunii martie 2019. În această perioadă, constructorul, împreună cu Primăria Brad și celelalte primării de pe traseul conductei, colaborează pentru organizarea de șantier și rezolvarea problemelor curente care apar în derularea acestui mare proiect de infrastructură. Sperăm ca cetățenii de pe întreg traseul conductei magistrale care sunt afectați de lucrări să înțeleagă importanța majoră a acestui proiect și să acorde sprijin pentru derularea lui fără impedimente”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Magistrala de gaz Mintia-Brad va fi construită de CIS Gaz, desemnat câștigătorul licitaţiei organizate de societatea Transgaz pentru realizarea acestei investiții. Contractul are o valoare de 22,455 milioane de lei, fără TVA.

Articolul precedentVIDEO| Urși filmați în Parcul Național Retezat. Imagini surprinse de rangeri
Articolul următorAproape 9.500 de acte de identitate, eliberate la Deva, anul trecut