Structurile supranumite  „palatele” cetăţii dacice Costeşti au fost acoperite, în urmă cu aproape 40 de ani, cu acoperișuri metalice care să le protejeze de intemperii. Pentru că acestea s-au degradat, iar apa de ploaie pătrundea sub ele,  sunt acum înlocuite cu altele noi, prin acțiunea unor voluntari inimoși.  

Lucrările sunt derulate de Asociaţia Monumentum, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi autorităţile locale, prin proiectul „Ambulanţa pentru monumente”. De la începutul lunii iulie unul dintre cele două turnuri antice – folosite de strămoşii noştri ca locuinţe, potrivit arheologilor, s-a aflat în şantier. Lucrările derulate constau în demontarea protecţiei metalice vechi, prin care plouă de câţiva ani pe ruinele dacice, şi edificarea unei suprastructuri contemporane, cu acoperiş înierbat. De aseamenea, vor fi reaşezate în poziţia originară, sub îndrumarea arheologilor, a istoricilor şi a arhitecţilor, elementele din piatră căzute sau vandalizate.

În cele trei săptămâni de la reînceperea proiectului, o parte din vechiul acoperiş a fost înlăturată şi înlocuită cu noua structură.

Articolul precedent1.104 cazuri noi de COVID-19 la doar 7.500 de teste
Articolul următor100% TU DECIZI! Florin Georgescu, nr. 2 din BNR. Combinațiile cu Vîntu și Patriciu