La Orăștie, plata taxelor și impozitelor locale se poate face din 14 ianuarie

Locuitorii municipiului Orăștie își vor putea plăti taxele și impozitele locale  începând cu prima zi a săptămânii viitoare.

Impozitele și taxele locale se vor încasa, la Orăștie, de luni, 14 ianuarie, ora 08:30, la sediul primăriei.

Potrivit reprezentanților administrației publice locale, impozitele pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport au rămas la nivelul anilor 2016, 2017 și 2018, aplicându-se doar rata inflației. “Persoanele fizice care achită impozitul până la data de 31 martie 2019, beneficiază de bonificație de 10 la sută”, spun cei de la Primăria Orăștie.

Pe de altă parte, aceștia precizează că, începând cu anul 2019, taxa de salubritate nu se va mai percepe de la locuitorii municipiului Orăștie, sarcina gestionării deșeurilor și plata aferentă acestui serviciu fiind exclusiv în sarcina operatorului de salubritate, conform legislației europene.

Articolul precedentIncendiu la o casă din Aninoasa. Un bărbat a ajuns la spital
Articolul următorFuncționarea minelor Lupeni și Lonea se face cu respectarea prevederilor europene